SEARCH
You are in browse mode. You must login to use MEMORY

   Log in to start

Politică Externă și Diplomație


🇷🇴
In Romanian
Created:


Public
Created by:
Adrian D. Aron


0 / 5  (0 ratings)



» To start learning, click login

1 / 25

[Front]


Care este diferența dintre Politica Externă și Diplomație
[Back]


Politica externă e făcută de oameni politici (președinte, prim ministru, ministru de externe), fiind parte a procesului decizional dintr-un stat, în timp ce diplomația e apanajul diplomaților de carieră. Aceștia din urmă au misiunea de a îndeplini OBIECTIVELE și de a pune în aplicare STRATEGIILE de politică externă stabilite de guvernele statelor. Așadar, diplomația e subordonată politicii externe, fiind o prelungire administrativă a acesteia — o parte a administrației publice specializate. În SUA, cei doi termeni sunt interșanjabili.

Practice Known Questions

Stay up to date with your due questions

Complete 5 questions to enable practice

Exams

Exam: Test your skills

Test your skills in exam mode

Learn New Questions

Dynamic Modes

SmartIntelligent mix of all modes
CustomUse settings to weight dynamic modes

Manual Mode [BETA]

Select your own question and answer types
Specific modes

Learn with flashcards
Listening & SpellingSpelling: Type what you hear
multiple choiceMultiple choice mode
SpeakingAnswer with voice
Speaking & ListeningPractice pronunciation
TypingTyping only mode

Politică Externă și Diplomație - Leaderboard

1 user has completed this course

No users have played this course yet, be the first


Politică Externă și Diplomație - Details

Levels:

Questions:

37 questions
🇷🇴🇷🇴
MAE 3
“Secolul de aur” (sec 19) al Ministerului de Externe, influența politică cea mai mare în politica statelor, aproape independent de restul societății) După Primul Război Mondial, MAE devine un minister oarecare în componența Guvernului, fiind subordonat politic mult mai evident Primului Ministru și Șefului Statului, și fiind conectat la ideologia și interesele partidului conducător În diplomație încep să pătrundă și reprezentanți ai claselor sociale mai puțin înstărite, pe măsură ce guvernele cresc finanțarea din bani publici a serviciului diplomatic extern
Care este diferența dintre Politica Externă și Diplomație
Politica externă e făcută de oameni politici (președinte, prim ministru, ministru de externe), fiind parte a procesului decizional dintr-un stat, în timp ce diplomația e apanajul diplomaților de carieră. Aceștia din urmă au misiunea de a îndeplini OBIECTIVELE și de a pune în aplicare STRATEGIILE de politică externă stabilite de guvernele statelor. Așadar, diplomația e subordonată politicii externe, fiind o prelungire administrativă a acesteia — o parte a administrației publice specializate. În SUA, cei doi termeni sunt interșanjabili.
Diplomația
Diplomația are misiunea de a îndeplini obiectivele și de a pune în aplicare deciziile și strategiile de politică externă (diplomația este deci subordonată politicii externe, este o prelungire administrativă a politicii externe) Opusul diplomației este războiul
Definiții ale politicii externe
În conformitate cu dicționarul lui G.R. Berridge și Alan James: Restrânsă: Totalitatea relațiilor politice și politicilor de securitate ale unui stat în relația cu entități externe (alte state, organizații internaționale) Lărgită: Totalitatea politicilor publice ale unui stat în relația cu entități externe (include și politicile economice, comerciale etc.)
MAE 3
“Secolul de aur” (sec 19) al Ministerului de Externe, influența politică cea mai mare în politica statelor, aproape independente de restul societății) După Primul Război Mondial, MAE devine un minister oarecare în componența Guvernului, fiind subordonat politic mult mai evident Primului Ministru și Șefului Statului, și fiind conectat la ideologia și interesele partidului conducător În diplomație încep să pătrundă și reprezentanți ai claselor sociale mai puțin înstărite, pe măsură ce guvernele cresc finanțarea din bani publici a serviciului diplomatic extern
Chargé d’affaires (insarcinat cu afaceri)
Este un termen care defineste seful unei ambasade, temporar sau permanent (daca dupa titlul « charge d’affaires » se afla a.i. -« ad interim »-inseamna ca este doar temporar ; daca nu este « a.i. » inseamna ca este permanent) , fara scrisoare de acreditare ca ambasador. Din punct de vedere al atributiilor intre un ambasador si chargé d’affaires nu este nici o diferenta. Diferenta este din punct de vedere al prestigiului-nu este ambasador.
Definiții ale diplomației
Diplomația are în vedere realizarea și implementarea relațiilor dintre state prin intermediul unor oficiali specializați și desemnați în acest sens de către conducerea statului, aflați în propria capitală sau în misiuni externe Totodată, DIPLOMAȚIA presupune demersuri de promovare a soluțiilor pe bază de negocieri, în situații de tensiuni și crize interne și externe (nu numai în relația dintre state, dar și între grupuri rivale din societate, companii etc.) Opusul diplomației este războiul.
Chargé d’affaires (insarcinat cu afaceri)
Este un termen care defineste seful unei ambasade, temporar sau permanent (daca dupa titlul « charge d’affaires » se afla a.i. -« ad interim »-inseamna ca este doar temporar ; daca nu este « a.i. » inseamna ca este permanent) , fara scrisoare de acreditare ca ambasador. Din punct de vedere al atributiilor intre un ambasador si chargé d’affaires nu este nici o diferenta. Diferenta este din punct de vedere al prestigiului-nu este ambasador.
Diplomație bilaterală
Dimensiunea diplomației responsabilă pentru relațiile oficiale între două state suverane, se realizează prin intermediul ambasadelor
Diplomația multilaterală
Promovarea intereselor unui stat la nivelul unei organizații internaționale, prin intermediul misiunilor permanente
Chargé d’affaires (insarcinat cu afaceri)
Este un termen care defineste seful unei ambasade, temporar sau permanent (daca dupa titlul « charge d’affaires » se afla a.i. -« ad interim »-inseamna ca este doar temporar ; daca nu este « a.i. » inseamna ca este permanent) , fara scrisoare de acreditare ca ambasador. Din punct de vedere al atributiilor intre un ambasador si chargé d’affaires nu este nici o diferenta. Diferenta este din punct de vedere al prestigiului-nu este ambasador.
MAE
MAE este departamentul guvernamental responsabil cu realizarea și implementarea politicii externe. Totodată, are în vedere coordonarea diplomației unui stat. MAE asigură interfața între palierul politic decizional (președinte,guvern) și serviciul diplomatic extern al statului. Prima încercare de instituționalizare a unui minister de Externe datează din 1626 când cardinalul Richelieu, “prim-ministrul” Regelui Louis al XIII-lea al Franței, a înființat un birou de négociation continuelle Termenul de diplomație a fost introdus abia în 1796 de parlamentarul și autorul britanic Edmund Burke
Denumiri MAE în lume + MAE în România
Denumiri ale MAE în lume: Departamentul de Stat al SUA Foreign and Commonwealth Office al Marii Britanii Ministerul Afacerilor Externe și Europene al Franței Ministerul Federal de Externe al Germaniei Ministerul Afacerilor Externe al Italiei În România, Mandatul Ministerului Afacerilor Externe este de a asigura realizarea politicii externe a statului român în concordanţă cu interesele naţionale şi cu statutul României de membru în structurile europene şi euroatlantice.
MAE 3
“Secolul de aur” (sec 19) al Ministerului de Externe, influența politică cea mai mare în politica statelor, aproape independente de restul societății) După Primul Război Mondial, MAE devine un minister oarecare în componența Guvernului, fiind subordonat politic mult mai evident Primului Ministru și Șefului Statului, și fiind conectat la ideologia și interesele partidului conducător În diplomație încep să pătrundă și reprezentanți ai claselor sociale mai puțin înstărite, pe măsură ce guvernele cresc finanțarea din bani publici a serviciului diplomatic extern
Funcțiile MAE
1. ASIGURAREA de personal și susținerea funcționării misiunilor diplomatice externe 2. IMPLEMENTAREA politicii externe 3. COORDONAREA relațiilor externe ale statelor 4. RELAȚIONAREA cu diplomații străini în țară 5. CONSTRUIREA suportului public pentru diplomație la nivelul opiniei
Ambasador
Termenul de ambassador e folosit pentru a desemna cea mai înaltă poziție de reprezentare și cel mai înalt grad diplomatic. Cel mai adesea, ambasadorul este șeful de misiune acreditat pentru a conduce ambasada unui stat în alt stat. Chiar dacă un agent diplomatic se numește ambasador pe perioada misiunii sale, gradul profesional al acestuia poate fi unul inferior: ministru pleniponten’iar, ministru-consilier. Este posibilă și situația inversă - un agent cu grad de ambasador care ocupă orice altă poziție (funcție)administrativă. Termenul de ambasador mai e folosit și în cazul reprezentanților permanenți ai unui stat pe lângă o organizație internațională precum ONU, NATO, etc.
Chargé d’affaires (insarcinat cu afaceri)
Este un termen care defineste seful unei ambasade, temporar sau permanent (daca dupa titlul « charge d’affaires » se afla a.i. -« ad interim »-inseamna ca este doar temporar ; daca nu este « a.i. » inseamna ca este permanent) , fara scrisoare de acreditare ca ambasador. Din punct de vedere al atributiilor intre un ambasador si chargé d’affaires nu este nici o diferenta. Diferenta este din punct de vedere al prestigiului-nu este ambasador.
Consul general
Șef al consulatului general și cel mai înalt grad consular
Misiuni diplomatice
Misiunile diplomatice sunt instituții cu statut diplomatic recunoscut, așadar au imunități și privilegii. Sunt menite să reprezinte interesele unui stat pe teritoriul altui stat. Chiar dacă din perspectiva clasică totul se rezumă la ambasade, abordările actuale includ o gamă mai largă de entități reprezentative precum oficiile consulare, reprezentanțele permanente, și institutele culturale. 1) ambasadele, 2) oficiile consulare (consulatele), 3) misiunile permanente pe lângă organizațiile internaționale 4) centrele (institutele) culturale
Chargé d’affaires sau însărcinatul cu afaceri
Chargé d’ affaires este unul dintre termenii folosiți pentru a vorbi despre un șef de misiune diplomatică. Acesta nu are scrisoare de acrediare ca ambasador. Spre deosebire de ambasadorul care are o scrisoare de acreditare semnată de șeful statului trimițător, acreditarea însărcinatului cu afaceri e semnată de către ministerul afacerilor externe al statului trimițător, iar apoi e depusă la departamentul omolog al statului primitor. În absența ambasadorului, un membru al misiunii (de obicei fiind vorba de agentul diplomatic cu cel mai înalt grad) preia conducerea reprezentanței și responsabilitățile administrative ca șef al misiunii. Uneori, dintr-un motiv sau altul, de obicei având semnificații politice, un stat decide ca reprezentarea ambasadei să fie efectuată de către un charge d'affaire permanent pentru un timp îndelungat (câțiva ani). Într-adevăr, însărcinatul cu afaceri poate fi permanent sau interimar. Permanent- până la numirea unui nou ambasador, când statul trimițător nu are ambasador acreditat în statul primitor. Interimar (a.i. ad interim) când există ambasador, dar e plecat în concediu, din motive medicale, pentru consultări în țară etc.
Ambasadă
Ambasada are două sensuri posibile: - reprezentanța diplomatică condusă de către ambasador sau de către chargé d’ affaires responsabilă pentru relațiile politice bilaterale - clădirea care găzduiește misiunea diplomatică
Oficiu consular
Oficiul consular este o reprezentanță diplomatică a statului trimițător pe teritoriul altui stat. Are în vedere activități consulare și reprezintă interese de natură consulară. În funcție de nivelul de reprezentare al șefului misiunii, putem vorbi de consulat general, consulat, și de vice-consulat. Din perspectiva condițiilor profesionale și de angajare, există două categorii de oficii consulare, conduse de consuli de carieră sau de consuli onorifici. Consulii de carieră sunt diplomați plătiți de către Ministerul Afacerilor Externe,fiind învestit cu autoritatea statului în materie de reprezentare diplomatică și prestare de servicii consulare (eliberare vize, pașapoarte, împuterniciri, autentificări notariale, acte de stare civilă etc.) 

Consulii onorifici sunt cetățeni ai statului trimițător sau ai statului de reședință, responsabili cu promovarea intereselor economice, culturale, de imagine etc. ale țării pe care o reprezintă, dar fără autoritate în materie de servicii consulare. Activitatea este prestată pro bono.
Consulatul (consulul) onorific
Poziție de reprezentare diplomatică asigurată de un cetățean al statului respectiv sau al statului de reședință, responsabil cu promovarea intereselor economice, culturale, de imagine etc. ale țării pe care o reprezintă, dar fără autoritate în materie de servicii consulare. Activitatea este prestată pro bono.
Funcțiile consulare ^._.^
1) Pentru conaționali: prestarea de servicii consulare cu taxe consulare - e.g. eliberarea pașapoartelor + asigurarea asistenței consulare (gratuite) 2) Servicii consulare pentru străini - eliberarea vizelor 3) Reprezentarea intereselor COMERCIALE ale statului trimițător 4) Îmbunătățirea colaborării culturale și academice dintre statul trimițător și instituțiile locale 5) Observarea evoluțiilor politice și societale, pentru a raporta către MAE informațiile relevante
Consul de carieră
Angajat al MAE. Este învestit cu autoritatea statului în materie de reprezentare diplomatică și prestare de servicii consulare (eliberare vize, pașapoarte, împuterniciri, autentificări notariale, acte de stare civilă etc.)
Acreditarea
Acreditarea este procedura de recunoaștere oficială a unui reprezentant diplomatic ca șef de misiune al unui stat pe teritoriul altui stat. Scrisoarea de acreditare a ambasadorilor este trimisă către șeful statului trimițător către șeful statului primitor. Patenta consulară pentru consulii generali pleacă de la guvernul statului trimițător către guvernul statului primitor care va emite un exequatur. Acestea sunt forme tradiționale de acreditare prezentate de șefii de misiune când ajung la post pentru a finaliza procedura de recunoaștere oficială a reprezentantului diplomatic prin organizarea unei ceremonii de prezentare și primire a scrisorii de acreditare.
Rechemarea
Retragerea de la post a șefului unei misiuni diplomatice. Rechemarea ambasadorului se face prin decret prezidențial (șeful statului), iar a consulului general prin Hotărâre de Guvern, semnată de primul ministru. După rechemare, șeful reprezentanței diplomatice dispune de maxim 90 de zile pentru încheierea efectivă a misiunii și plecarea de la post.
Vizitele internaționale (externe)
Efectuate de demnitarii unui stat pe teritoriul altui stat au, de regulă, caracter oficial, dar pot fi și private. Vizitele cu caracter formal pot avea unul din următoarele niveluri de importanță simbolică (reflectate în nivelul de protocol diplomatic oferit de statul primitor): vizite de stat, vizite oficiale și vizite de lucru.
Vizita de stat
Este cea mai importantă vizită cu caracter oficial, putând fi efectuată numai de către un șef de stat (președinte sau monarh) altui șef de stat, implicând cel mai înalt nivel protocolar de primire din partea statului gazdă. Nu toate vizitele efectuate de un președinte sunt vizite de stat, ci doar cele desemnate de ambele părți în acest sens, acesta putând efectua și vizite oficiale sau, mai rar, vizite de lucru (de exemplu, la o organizație internațională). Caracteristici: durata minimă două zile (minim o noapte petrecută pe teritoriul statului gazdă, în semn de politețe și respect), primire oficială la aeroport, misiune de onoare la scara aeronavei și covor roșu, întâmpinarea la palat de către șeful statului primitor în persoană, trecerea în revistă a gărzii de onoare, convorbiri tête-à-tête urmate de consultări la nivelul delegațiilor, semnarea unor acorduri bilaterale, dineu oficial oferit în onoarea înaltului oaspete, cel puțin un ceremonial public (de ex., depunerea unei coroane de flori la Monumentul Eroilor (depinde de la stat la stat), declarații sau conferință de presă, participarea la un concert de gală, program separat organizat pentru Prima Doamnă (dacă vine însoțit) etc. Cu cât delegația prezidențială include mai mulți miniștri, cu atât vizita este considerată mai importantă din punct de vedere strategic, politic sau economic
Vizita oficială
Este a doua vizită ca nivel al importanței și protocolului național, existând doar mici diferențe față de vizita de stat. Vizita oficială poate fi efectuată și de primul ministru sau de președintele parlamentului, ca și de președinte. Caracteristici: poate fi efectuată pe parcursul unei singure zile (fără obligativitatea înnoptării pe teritoriul statului primitor), include ceremonialuri, presupune întâmpinare oficială la aeroport (misiune de onoare), covor roșu, trecerea în revistă a gărzii de onoare, dineul oficial oferit de omologul demnitarului, convorbiri în plenul delegațiilor, semnare de acorduri bilaterale, declarații sau conferință de presă etc.
Vizita de lucru
Este o vizită cu caracter oficial dar cu nivel protocolar minim, fără ceremonial public, care poate fi efectuată și de demnitari cu rang mai mic, precum miniștri, senatori sau secretari de stat.
Vizita privată (sau neoficială)
Este o vizită neoficială, efectuată în interes personal de un înalt demnitar (scop turistic, medical etc.). Poate fi notificată sau nu statului gazdă (recomandarea este să fie notificată în prelabil), poate ridica probleme de asigurare a securității demnitarului și membrilor familiei, teoretic nu pot fi implicate resurse publice - demnitarii își plătesc vizitele.
Gradele diplomatice
Indică nivelul de senioritate (rangul) la care a ajuns un diplomat în ierarhia profesională din țara sa. Nu echivalează neapărat cu importanța funcțiilor deținute. Pot exista mici diferențe de la un stat la altul, dar de regulă acestea sunt, în ordine ascendentă atașat diplomatic, secretar III, secretar II, secretar I, consilier diplomatic, ministru-consilier, ministru plenipotențiar, ambasador.
Gradele consulare
Indică nivelul de senioritate (rangul) la care a ajuns un diplomat cu atribuții consulare. În ordine descendentă, acestea sunt – consul general (șeful unui consulat general), consul, viceconsul, agent consular.
Agrementul
Este acordul solicitat unui stat primitor, conform Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice (1961), de către statul trimițător, pentru trimiterea în misiune a noului ambasador. Obținerea agrementului este o procedură discretă, realizată prin canale diplomatice (schimb de scrisori), care urmează avizului favorabil al comisiilor de politică externă ale parlamentului dar precede semnarea decretului de numire de către șeful statului. De regulă, obținerea agrementului durează de la câteva săptămâni la maximum două luni. Formal, nu există răspuns negativ, dar netrimiterea agrementului echivalează cu solicitarea unei alte propuneri (“în diplomație, și tăcerea e un răspuns”)
Atașat
Are două sensuri distincte – fie cel de grad diplomatic (cel mai mic) al unui diplomat care lucrează în Centrala MAE sau într-o misiune diplomatică din afara țării, fie cel de diplomat cu atribuții speciale, detașat temporar de la o altă instituție în cadrul unei ambasade (atașatul militar, comercial, cultural, de interne), pe durata misiunii, nefiind vorba de un diplomat de carieră.
Nunțiul apostolic
Este reprezentantul diplomatic al statului Vatican (ambasadorul Suveranului Pontif), acreditat pe teritoriul altui stat. După Congresul de la Viena din 1815, statele europene (cu majorități creștine) obișnuiesc să îl considere, simbolic, Decanul corpului diplomatic acreditat în capitala statului respectiv. Decanul corpului diplomatic poate fi și cel mai în vârstă ambasador sau cel cu vechimea la post cea mai îndelungată, conform acreditării.
Telegrama
Este o formă clasificată de comunicare diplomatică, transmisă electronic cifrat și tipărită la destinatar, care are două caracteristici – caracterul secret și urgența. Poate fi de ieșire (outward), de la Centrala MAE către una sau mai multe misiuni diplomatice ale statului respectiv din alte țări, sau de intrare (inward), de la o misiune diplomatică spre Centrala MAE. Criptarea se realizează prin cifrul de stat.
Curierul diplomatic
Este un angajat al MAE, fără grad diplomatic dar care beneficiază de protecția conferită de Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice, responsabil cu transportul sacului diplomatic (corespondență diplomatică ce nu poate fi trimisă prin poștă obișnuită) de la Centrala MAE spre misiuni și invers. Curierul diplomatic nu poate fi percheziționat, arestat sau reținut, bagajul diplomatic fiind sigilat, și nu trece prin scanerul de la aeroport.
Ordinea de precădere
Este ordinea descendentă a statutelor oficiale recunoscute de protocolul unui stat. Are două înțelesuri. 1)Se referă, pe de o parte, la ordinea de precădere a diplomaților străini (ambasadorilor) acreditați pe teritoriul unui stat, 2) iar pe de altă parte la ordinea descendentă a importanței funcțiilor publice (demnităților) din cadrul propriului stat. Fiecare stat decide asupra ordinii de precădere de pe teritoriul său (în privința propriilor demnitari), dar în privința ambasadorilor se acceptă, de regulă, principiul vechimii la post, adică al duratei scurse de la momentul acreditării, un criteriu neutru dpdv politic sau economic, care nu afectează sensibilitățile statelor trimițătoare. Teoretic, fiecare ambasador, indiferent de mărimea sau puterea țării sale, are astfel șansa să devină la un moment dat primul în ordinea de precădere din statul în care este acreditat.
Ordinea de precădere națională
1. Președintele Republicii 2. Primul Ministru 3. Președintele Senatului 4. Președintele Adunării Naționale 5. Foști președinți ai Franței, în viață (în ordine descendentă, dinspre trecut spre prezent) 6. Membrii Guvernului (ordinea lor o stabilește Președintele Republicii) 7. Foști prim miniștri în viață (dinspre trecut spre prezent) 8. Președintele Consiliului Constituțional 9. Vicepreședintele Consiliului de Stat (cel mai înalt rang de funcționar public din Franța), 10. Președintele Consiliului Economic, Social și de Mediu 11. Avocatul Poporului 12. Membrii Adunării Naționale (criteriul vechimii în Parlament, apoi al vârstei) 13. Membrii Senatului (aceleași criterii) 14. Membrii (francezi ai) Parlamentului European (aceleași criterii) 15. Președintele Curții de Casație
Alternatul
Este exemplarul oficial al unui tratat (acord) internațional care revine unui stat, în care numele statului și al semnatarului din statul respectiv sunt pe prima poziție, redactat de obicei în limba statului respectiv sau în limba unică în care a fost încheiat tratatul, după caz.
Nota verbală
Este o formă de comunicare scrisă, formalizată, între Ministerul Afacerilor Externe și una sau mai multe misiuni diplomatice străine acreditate pe teritoriul acelui stat, fiind posibilă în ambele sensuri. Nota verbală se redactează la persoana a III-a, concis, transmițându-se clar o anumită informație de interes pentru partea primitoare, sau solicitându-se anumite informații și clarificări. Notele verbale nu se semnează, purtând la finalul textului doar inițialele expeditorului și sigiliul (ștampila) emitentului. Notele verbale trimise de o instituție (minister, ambasadă, organizație internațională) se numerotează de la 1 în fiecare an, pentru a se putea face referiri ulterioare la ele, în răspunsurile celeilalte părți. Notele verbale, fiind formalizate, conțin la început și la sfârșit formulări standard, cu caracter diplomatic.
Reprezentantele diplomatice
Sunt insistutii diplomatice rezidente cu caracter permanent pe teritoriul unui stat, avand statut diplomatic(beneficiaza de intregul sistem de imunitati si privilegii diplomatice oferite de Conventia de la Viena din 1961), menite sa reprezinte interesele unui stat pe teritoriul altui stat sau pe langa o organizatie internatională.
Șefii misiunilor
Ambasador ( acreditat sau agreat) - Charge d'affaires în lipsa acestuia Reprezentant permanent - Charge d'affaires Consul General - Gerant interimar Directorul centrului cultural - director adjunct
Functiile reprezentantelor diplomatice
1. REPREZENTAREA statului trimitator pe teritoriul statului primitor 2. Apărarea și PROTEJAREA intereselor statului trimitator și ale cetățenilor conaționali pe teritoriul statului primitor, în limitele legislației 3. NEGOCIEREA cu Guvernul (autoritatile) statului primitor a diverselor chestiuni aflate pe agenda bilaterală 4. OBSERVAREA prin orice mijloace legale a realitatilor si evolutiilor politice, economice, sociale, etc. și informarea (raportarea) către statul trimițător 5. PROMOVAREA relațiilor de prietenie si colaborare dintre statul trimițător și statul primitor